Articol aparut in Revista 22 (ANUL XV (886) (02 martie - 08 martie 2007)

Carmen Firan este poeta, prozatoare, dramaturga si jurnalista originara din Romania, autoare a cincisprezece carti de poezie, proza si eseu. Scrierile ei au aparut în traducere în reviste literare si antologii din Franta, Israel, Suedia, Germania, Irlanda, Polonia, Canada, Marea Britanie si Statele Unite. În prezent locuieste la New York. Printre cele mai recente carti care i-au fost publicate în Statele Unite se numara The Second Life (Columbia University Press, 2005), The Farce (Spuyten Duyvil, 2004), The Most Beautiful Life (Umbrage Editions, 2003), The First Moment After Death (Writers Club Press, 2001). Este membra a PEN American Center si redactor asociat la revista literara Interpoezia (New York). www.carmenfiran.com

 Ce traducem? Obsesia oricarei culturi mici este de a se face cunoscuta si mai ales de a determina recunoasterea internationala a valorilor pe care le considera fundamentale. De multe ori însa ceea ce în interior pare major si important, poate sa nu aiba efectul scontat în confruntarea cu asteptarile si gustul unei piete straine.

Sa fie de vina calitatea traducerilor? Sau poate specificul prea "specios" al literaturii spatiului respectiv? Cultura romana ramane oarecum frustrata ca Eminescu, Blaga, Arghezi, Nichita Stanescu sunt complet necunoscuti în lume, în timp ce, spre exemplu, poetii avangardisti (de la Celan si Tzara la Gherasim Luca si B. Fundoianu) si-au creat o legenda atat în Europa, cat si în America. Din nou, pentru ca au fost tradusi la timp si bine? Pentru ca au plecat în strainatate si unii au scris în limbi de circulatie? Sau pentru ca au facut parte dintr-o miscare literara moderna si novatoare, integrandu-se în spiritul cultural care excita lumea europeana într-un anume moment istoric? Pe de alta parte, vorbind de proza, de ce taranul rus are universalitate, în timp ce al nostru ramane marginal si greu de receptat pentru un cititor strain? Sa fie o conspiratie, un capriciu al marilor culturi? O nepricepere a noastra în a ne selecta autorii si operele demne de a fi cunoscute? O strategie neprofitabila a promovarii si traducerilor?

Întrebarile vor persista probabil mult timp, se vor adauga nuante si se vor atenua stridente, dar obsesia traducerilor care sa faca o gaura în cerul marilor culturi va continua sa framante autori, traducatori, editori si manageri culturali. Oricaror lamentatii si complexe, scenarii si prejudecati le sunt oricand de preferat încercarile, chiar daca par asemeni picaturilor de ploaie în ocean. Este ceea ce au ales sa faca editorii antologiei de poezie romana moderna si contemporana Born in Utopia, reunind 66 de poeti si 100 de ani de poezie, aruncandu-i în spatiul vast american, cu speranta ca cineva, candva, va gasi poate în acest volum cateva voci originale, emotii nefardate, profunzimi si ludic, nonconformism si modernitate, prospetimea si curajul de a sintetiza si depasi, chiar, spiritul unei tari mici în care poezia a fost, timp de 50 de ani de dictatura, cea mai buna politica si economie.

În paralel, în Romania, a aparut sora acestei carti, antologia Naming the Nameless, 36 de poeti americani contemporani, pentru care vor exista suficienti cititori romani dornici sa aiba mostre de autori fie ai "limbajului", fie gnostici ori refractari la încadrarea în scoli sau curente, voci individuale traversand 40 de ani de poezie americana împotriva valului (mainstream). Selectia apartine lui Leonard Schwartz si Ed Foster, cel de-al doilea fiind directorul Editurii Talisman unde este publicata antologia romana, Born in Utopia. Dar legatura revelatoare între cele doua carti aparute în oglinzi inegale, fiecare însa cu stralucirea si reflexele ei particulare, este prezenta lui Andrei Codrescu, deopotriva poet roman si american (si nu romano-american, odata ce destinul lui are distinctie în ambele limbi si culturi si fiecare dintre ele si-l revendica între varfurile de lance ale limbajului poetic). Daca Transilvania este cunoscuta publicului american datorita lui Dracula, si poezia romana are sanse sa atraga atentia aici gratie existentei lui Codrescu, a carui voce bine instaurata are autoritate, unicitate si inefabil. În Born in Utopia el apare în postura multipla, ca poet antologat, semneaza prefata si este autorul traducerilor din Blaga, poet transilvan care în anii ‘50 s-a aflat printre propunerile la Premiul Nobel. De altfel, originalitatea si poate reusita celor doua volume consta si în faptul ca multi dintre poeti sunt tradusi (în romana sau în engleza) tot de poeti, asigurand fluiditatea transpunerii magicului.

Asocierile acustice ale literelor în interiorul cuvantului sunt la fel de importante ca explicatiile logice. Copiii învata sa vorbeasca asociind cuvintele cu obiecte sau persoane pe care le pot vedea si atinge. Cand reperele reale lipsesc, imaginatia construieste pe baza informatiilor care pot fi procesate de creier imagini descriptive, un mic film în care sensul cuvantului este înteles prin derularea "povestii" cuvantului respectiv.

Tot la fel se învata o limba straina. Pana sa se instaureze în structurile mentale facand cuvintele sa tasneasca direct, natural, "netraduse în gand", fara ca noi sa le percepem procesul de prelucrare, limba straina opereaza cu imaginile cuvantului transpus din limba materna. Filmul cuvantului tradus precede rostirea lui. Învatam un cuvant strain cand imaginile lui în limba materna si în cea pe care vrem s-o vorbim se suprapun. Abia atunci spunem ca "gandim" într-o limba straina. Sau, mai poetic, putem visa în ea.

Uneori, expresii care în limba materna sunt savuroase si pline de semnificatii, traduse într-o limba straina pot sa nu produca efectul scontat, esuand în expresii terne, placide, lipsite de stralucire. Limbajul e mai mult decat cuvintele care-l compun. Aduna si opereaza cu referinte culturale, mituri si transcendente, matricea filosofiei populare si stadii succesive de civilizatie, reglate de muzicalitati, accente si trimiteri subtile la contextul istoric. La randul ei, limba reuneste toate povestile cuvintelor ei, imaginile vitale si unicitatea metaforelor, recreand lumea de la zero în cheie specifica.

În cazul special al scriitorilor, emigrarea înseamna înainte de toate emigrarea într-o limba straina. Procesul este egal cu o renastere înauntrul altui învelis de cuvinte sau alteori cu o moarte, simbolica si ea, dar nu mai putin tragica. Impactul psihologic al acestei dislocari profunde depaseste efortul de a învata o limba noua. În plus, se poate întampla ca, desi reusind sa detina foarte bine limba de adoptie, un scriitor sa nu poata totusi crea în ea, lipsindu-i nuantele intime ale limbajului, nereusind sa activeze la intensitatea dorita ramificatiile mentale creatoare si producatoare de inefabil.

Multi scriitori emigrati într-o alta cultura îsi simt identitatea alterata, se trezesc dezradacinati, tematori si nesiguri, inventandu-si un spatiu intercultural în care vor ramane suspendati si pe care îl vor invoca ca pe un refugiu sau ca pe o scuza pentru imposibilitatea de a-l domina de pe ambele maluri. Scriitorul se simte tradat de cel mai puternic aliat al sau, limba, neputincioasa în a-l mai exprima în profunzime.

Tema traducerilor si a relatiei scriitor-traducator a facut de-a lungul timpului subiectul a nenumarate dezbateri si colocvii. Literatura lumii este plina de traduceri remarcabile. Gratie lor au ajuns la noi manuscrise vechi si lucrari sacre, autori universali si lucrari de referinta, dar relatia traduttore-tradittore (traducator-tradator) preocupa înca multi creatori si teoreticieni ai limbajului. Elementul esential al acestei controverse este metafora însasi, codul ei si gasirea cheii potrivite în descifrarea simbolurilor. Corectitudinea transpunerii nu are mare relevanta aici. Limba este un animal misterios, pe de o parte mitologic, pe de alta parte viu si de necuprins. Metafora îsi protejeaza unicitatea, îsi încuie bine magicul si face cheia scapata.