ANDREI OISTEANU* Evrei, crestini si musulmani in controversa (II) Dispute teologice publice in Europa medievala*
B. Europa Orientala, secolele VIII-X
Voi prezenta acum alte citeva dispute teologice, desfasurate in alta zona a continentului si in alta epoca (secolele VIII-X), cu citeva secole inaintea controverselor iudeo-crestine din Paris (1240), Barcelona (1263) si Tortosa (1413-1414), prezentate anterior. O alta diferenta este prezenta pe scena disputei a teologilor musulmani pe linga cei crestini si evrei. Dar, in unele cazuri, mai este o deosebire tipologica. Asa cum am vazut controversele confesionale publice atestate in Evul Mediu Occidental vizau religiile crestina si mozaica, arbitru fiind un suveran crestin iar scopul fiind demonstrarea superioritatii religiei crestine in vederea convingerii evreilor sa se converteasca. Disputele teologice desfasurate in Europa orientala au avut un scenariu esential diferit. In primul rind, suveranul care arbitra controversa putea fi un arbitru impartial, pentru ca nu apartinea niciuneia dintre confesiunile in disputa. In al doilea rind, confruntarea avea loc intre reprezentanti ai celor trei religii monoteiste, fiecare incearcind sa demonstreze superioritatea religiei sale cu scopul de a-l converti pe suveran si pe supusii acestuia.
Disputa teologica din capitala Imperiului khazar, 740
Intre secolele VII-X s-a constituit Imperiul Khazar, la Nord de Marea Neagra, Mtii Caucaz si Marea Caspica. Vorbitorii unei limbi tiurcice, khazarii au supus cca 30 de etnii eterogene dintr-un urias areal din stepele dintre Volga si Nipru: slavi, maghiari, proto-bulgari (pe Volga ), pecenegi, cumani, guzi, baskiri, oseti, circazieni etc. Buni militari, khazarii percepeau biruri de la triburile supuse, dar si taxe vamale pe principalele cai comerciale pe directiile E-V si N-S.
Imperiul khazar se afla in competitie cu doua supraputeri: Imperiul Bizantin si Califatul de la Bagdad. Supraputeri din toate punctele de vedere, inclusiv teologic. Ele beneficiau de doua puternice religii monoteiste: crestinismul si islamismul. samanismul “primitiv” al khazarilor nu le permitea nici unitatea religioasa a nenumaratelor triburi eterogene din punct de vedere cultual, nici competitia ideologica cu supraputerile teocratice din sud. Suveranul khazar, kaganul, a decis sa adopte si el o religie monoteista. Dar pe care dintre ele? Adoptarea crestinismului sau a islamismului l-ar fi transformat automat in vasal al Bizantului, respectiv, al Califatului. Khazarii si-ar fi pierdut independenta, iar imperiul lor ar fi devenit o provincie marginasa a unui alt imperiu. Sfatuit de consilierii evrei de la curte, kaganul a optat pentru a treia solutie, extrem de ingenioasa si fara precedent: convertirea la mozaism – o religie monoteista care era la temelia celorlalte doua. S-a creat astfel o lume tripolara. Evident decizia a fost una de natura politica. Un fenomen “unic in istorie”, a comentat J.B. Bury. “O lovitura de maestru geniala”, a comentat Arthur Koestler.
Convertirea s-a produs in anul 740, in urma unei dispute teologice organizate la curtea kaganului Bulan, in cetatea Itil de pe Volga . in jurul anului 960, kaganul khazarilor, Iosif, ii scria urmatoarele lui Hasdai Ibn Shaprut (evreu sefard, ministru al califului Cordobei): “Imparatul Bizantului si califul musulmanilor i-au trimis [kaganului] solie cu daruri de pret si cu bani si cu oameni invatati care sa-l faca sa treaca la credinta lor; dar regele Bulan era invatat si a trimis dupa un evreu cu multa stiinta de carte si multa istetime si i-a pus laolalta pe acestia trei sa tina voroava despre credintele lor".(2)
Timp de mai multe zile cei trei teologi care se confruntau (evreu, crestin si musulman) au incercat sa-l convinga pe suveran ca religia pe care o sustinea fiecare este mai buna decit a celorlalti doi. Nefiind in stare sa ia o decizie, kaganul Bulan a apelat la o stratagema ingenioasa. Iata continuarea scrisorii: “Bulan i-a intrebat separat pe mahomedan si pe crestin pe care dintre celelalte doua religii o considera mai buna. intrucit amindoi au indicat iudaismul, kaganul a decis ca aceasta trebuie sa fie religia adevarata. Ca urmare, a adoptat-o”. (3)
Si alte documente din epoca (arabe si ebraice) confirma convertirea khazarilor la iudaism in urma unei dispute teologice tripartite. Se poate aminti Cartea regatelor si a drumurilor a istoricul arabo-spaniol Al-Bakri (sec. al XI-lea), care a preluat informatia dintr-o carte pierduta azi a celebrului istoric Al-Masudi (sec. al X-lea), dar si o carte in araba (Kitab al-Khuzari, 1140) scrisa de poetul iudeo-spaniol Iehuda Halevi.
Disputa teologica de la resedinta de vara a suveranului khazar, 860-861
La inceputul secolului al IX-lea Bizantul se confrunta cu grave probleme politico-militare. In sud, flota araba din Egipt prada insulele Cipru si Rhodos (805-807) si cucerea Creta (826) si Sicilia (835), cistigind suprematia in bazinul central si oriental al Mediteranei. Din nord, bulgarii condusi de Hanul Crum (mort in 814), si normanzii (varegii, coborind cu corabiile lor pe Don si Nipru) atacau Bizantul. Din est Califatul de la Bagdad ataca intr-una cetatile bizantine din Asia Mica (in 781, 798, 806 etc.), califul Harun al Rashid reusind sa impuna Bizantului grele tributuri anuale. in plus disputa iconoclasta (incheiata in 843) a slabit Imperiul si din punct de vedere teologic. Bizantul avea nevoie de noi aliati, de noi vasali. Misionarismul crestin incepe sa actioneze in toate directiile (musulmanii din Califatul arab, mozaicii din Khazaria, crestinii slavi din Moravia ). Intra in scena un mare misionar, un campion al disputelor teologice din epoca: Constantin-Kiril “filozoful” (cca 826-869). El este chemat de la Salonic la Constantinpol, impreuna cu fratele sau Metodiu. Principalele lor date biografice apar intr-un text hagiografic, scris in slavona si tradus in latina : Vita Constantini-Cyrilli si Vita Methodii. Eu am folosit date mai ales din traducerea in romina a textului, tiparit in 1813 la Minastirea Neamt.
Prima disputa teologica la care a participat tinarul Chiril (avea 24 de ani) s-a desfasurat pe la 850, la Samarra, resedinta califilor abbasizi, la nord de Bagdad. Problemele ridicate de teologii musulmani in timpul confruntarii doctrinare au fost: cum se impaca monoteismul crestin cu tripla ipostaza a divinitatii si de ce islamismul este unitar, iar crestinismul se confrunta cu erezii si schisme. Disputa teologica a avut loc in palatul califului Al-Mutawakkil (847-861) si s-a incheiat nedecis. Carturarul crestin, se spune in Vita Cyrilli, nu a biruit ci “a ramas nebiruit”. Chiar si un text hagiografic are nuante.
Pentru Bizant, Imperiul khazar ar fi fost aliatul ideal impotriva arabilor si un stat-tampon in fata navalirilor din stepele Asiei. Problema-cheie era insa convertirea khazarilor la crestinism. Din nou a fost trimis in misiune Chiril, insotit de fratele sau Metodiu. Era in epoca imparatului Mihail III (842-867) si a Patriarhului Photios (858-867), el insusi se pare de origine khazara, fiind poreclit “mutra de khazar”. Conform cartii Vita Cyrilli, initiativa ar fi apartinut unei factiuni crestine din Khazaria, care a trimis o solie la Bizant: “intru acea vreme au venit la imparatul Mihail soli de la cozari, zicind: «Cerem sa trimiteti la noi pe oarcarele barbat carturariu din voi, carele sa poata a sa intreba [= disputa] cu evreii si cu sarachinii si, de-i va birui, apoi a voastra credinta o vom primi».”
Chiril si Metodiu au tratat misiunea cu toata seriozitatea. in toamna anului 860, in drum spre Khazaria, s-au oprit “la cetatea Hersonului, carea sa hotareste cu cozarii”. “[Ei] au zabovit acolo vreme multa – scrie in Vita Cyrilli –, pina ce s-au invatat bine limba cazaceasca [khazara, de fapt]. Tot acolo si limba evreiasca au deprins”. Chiril si Metodiu au ales o veche colonie greceasca, Cherson, un oras cosmopolit din Crimea (numita si “Khazaria Mica”), unde sederea lor putea trece neobservata si unde puteau sa invete nu numai limbile locului, dar si specificul karait al mozaizmului kazar (nu e acceptat Talmudul si nici o alta traditie rabinica, in afara textului scris vetero-testamentar). Apoi ei au strabatut drumul pina la Derbent resedinta de vara a kaganului, aflata pe tarmul vestic al Marii Caspice. “S-au dus la cozari – se spune in Vita Cyrilli – si s-au primit cu cinste de cagan, boiarul cozarilor; ca si scrisoare de la imparatul grecilor catre cagan avea. si multa intrebare au avut acolo fericitul Constantin cu cozarii si cu iudeii si cu sarachinii.”
Disputa teologica s-a desfasurat “inaintea lui kagan” si a curtii sale. Rezultatele religioase ale confruntarii au fost insa relativ modeste. in hagiografia lui Chiril se spune ca mai multi khazari, inclusiv de la curte, “au luat sfintul botez, insa nu toti, ci oarecare parte”. in scrisoarea de raspuns adresata imparatului Mihail III kaganul i-a laudat pe fratii calugari pentru intelepciune si i-a promis doar ca va lasa sa se boteze pe “tot cel ce va voi.” Se pare ca rezultatele diplomatice ale ambasadei lui Chiril au fost mai mari decit cele teologice. Kaganul a promis o alianta cu “imparatul grecesc”: “Suntem priateni ai imparatiei tale si gata la slujba ta, oriunde vei avea trebuinta.”4
Disputa teologica de la Kiev, 988
In anul 965, sub conducerea cneazului Sveatoslav al Kievului, rusii au declansat o mare campanie impotriva khazarilor. Armata acestora a fost infrinta. Khazarii au pierdut hegemonia asupra vastului lor imperiu, inclusiv asupra triburilor slave de la nord. S-a creat un nou conglomerat multinational si pluriconfesional, care – pentru a supravietui – avea nevoie de o religie puternica si unitara. Sarcina si-a asumat-o fiul lui Sveatoslav, Vladimir (980-1015). O data cu urcarea pe tron (980), el a strins pe una din colinele Kievului un mare numar de idoli ai diferitilor zei slavi (Perun, Veles Dajdbog etc.), poruncind oamenilor sa le inalte rugaciuni si sa le aduca jertfe. incercarea lui Vladimir de a crea un panteon panslav si de a impune un cult statal a esuat.
Pe de alta parte, statele din jur nu puteau ignora noua putere care se contura la orizont: cnezatul rus. Delegatiile de misionari nu au intirziat sa apara la curtea din Kiev . Trebuia optat pentru una dintre cele trei religii monoteiste exogene, in dauna religiilor politeiste indigene. Solutia adoptata a fost din nou organizarea unei dispute teologice. in 988, la curtea cneazului Vladimir s-a desfasurat o confruntare interconfesionala la care au participat reprezentanti ai tuturor religiilor monoteiste: musulmani (trimisi de hanul bulgarilor de pe Volga , convertiti de arabi la islamism in 922), evrei (trimisi de kaganul khazarilor, convertiti la iudaism in 740), crestini ortodocsi (trimisi de imparatul Bizantului, Vasile II) si crestini catolici (o delegatie germana). Crestinii au participat cu doua delegatii de misionari distincte, semn ca schisma intre Biserica ortodoxa si cea catolica se produsese deja la sfirsitul secolului al X-lea, cu toate ca ruptura formala a avut loc abia in 1054.
Disputa teologica de la Kiev este amanuntit descrisa in Cronica rusa timpurie (sec. al XII-lea). Iata episodul in rezumat cu citate din cronica. Misionarii islamici i-au descris cneazului Vladimir privilegiile de care te bucuri in Paradisul musulman, unde fiecare barbat primeste 70 de fecioare. Fiind “napadit de pofta de femei” si avind “800 de concubine”, cneazul i-a ascultat “aprobator”. Dar, cind teologii islamici au ajuns la obligatia circumciziei si, mai ales la abstinenta de la carnea de porc si de la bautura, Vladimir nu a mai vrut sa-i asculte. “Bautura – a spus el – este bucuria neamului rus. Fara placerea asta nu putem trai”. A urmat delegatia germana. Cind misionarii catolici au spus ca una dintre cerintele religiei lor este postul prelungit suveranul a raspuns: “Plecati de aici; parintii nostri nu au impartasit o asemenea dogma.” A luat apoi cuvintul a treia delegatie de misionari, cea a khazarilor mozaici. Vladimir i-a intrebat de ce nu mai stapinesc Ierusalimul. Ei au raspuns: “Dumnezeu s-a miniat pe stramosii nostri si ne-a imprastiat printre arieni din pricina pacatelor noastre” . “Cum puteti nadajdui sa-i invatati pe altii – a exclamat cneazul – cind voi insiva sunteti imprastiati chiar de mina Domnului? Va asteptati ca si noi sa impartasim aceeasi soarta de buna voie?” Al patrulea misionar a fost un invatat crestin-ortodox. inainte de a face apologia propriei credinte, el a adus aspre critici celorlalte trei. Musulmanii ar fi “mai blestemati ca ceilalti oameni”, evreii l-ar fi crucificat pe Isus iar crestinii catolici – in termeni mai blinzi – ar fi “rastalmacit datinile”. Apoi el s-a lansat intr-o lunga prezentare apologetica a Bibliei, incepind cu Facerea lumii si incheind cu cererea ultimativa ca Vladimir sa accepte botezul. Doar pe jumatate convins de teologul ortodox, cneazul a trimis soli, “zece barbati buni si intelepti”, sa studieze la fata locului practicile religioase ale celor patru confesiuni. La intoarcerea din misiune, delegatia i-a raportat suveranului ca serviciul religios bizantin este “mai frumos decit al altor natii”, astfel ca ei n-au stiut “daca se afla in cer sau pe pamint”. Fastul ceremoniilor bizantine l-a cistigat pe cneazul kievean si, pina la urma, el a acceptat botezul in 989.5 Crestinismul de rit ortodox a devenit religia oficiala in cnezatul rus – un act de o importanta politica si culturala covirsitoare pentru istoria lumii.
Cum ar fi aratat lumea cu o Rusie mozaica?
Studiul disputelor teologice are meritul de a pune in evidenta asemanarile si deosebirile doctrinare. Dar miza studierii lor este mult mai mare. Sub aparenta unor “jocuri” la curtea suveranului, unele dintre aceste controverse teologice publice au schimbat decisiv istoria lumii. Putem sa ne intrebam in ce masura optiunea religioasa a suveranului in urma disputei teologice a raspuns unor necesitati obiective sau s-a datorat unor factori subiectivi si conjucturali. Cu alte cuvinte, ce rol a jucat intimplarea in cadrul acestor evenimente care au influentat atit de profund istoria Europei? Putem presupune, sa zicem, ca o alta componenta a delegatiilor de misionari ar fi dat de pilda, disputei teologice de la Kiev o alta turnura si, in final, cistig de cauza unei alte religii decit crestinismului ortodox? Cum ar fi evoluat lumea dupa anul 989 si cum ar fi aratat ea astazi daca Vladimir ar fi optat pentru crestinismul catolic? Sau pentru islamism? Sau pentru mozaism?
Suntem in plina ucronie, in plina dilema contrafactuala. Blaise Pascal incerca sa-si imagineze “cum ar fi aratat lumea daca nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt”. La rindul sau, Francis Fukuyama se intreba “cum ar fi aratat Europa daca Napoleon ar fi putut sa-si trateze depresia cu prozac”. Din pacate, este un tip de exercitiu intelectual pe care istoricii il refuza. Spun “din pacate”, pentru ca acest joc contrafactual are totusi rostul si semnificatiile sale. Altfel, nu ne ramine decit sa ne resemnam, citind aforismul tern si fatalist ca o lespede de mormint formulat de Baruch Spinoza: “in istorie, ceea ce s-a intimplat era inevitabil sa se intimple, iar ceea ce nu s-a intimplat era imposibil sa se intimple”.
Note
* Prelegere prezentata in plen la Congresul European de Istorie a Religiilor, desfasurat la Bucuresti, 20-23 septembrie 2006. Fragment dintr-o carte in lucru: Dispute teologice publice. Andrei Oisteanu este presedintele Asociatiei Romine de Istorie a Religiilor.
2) Arthur Koestler, The Thirteenth Tribe. The Khazar Empire and Its Heritage, London , 1976.
3) The Jewish Enciclopedia, s.v. Chazars vol. IV, New York , 1903.
4) Viata si ostenelele cuviosilor parintilor nostri Methodie si ale lui Constantin, carele s-au numit Chiril, in Vietile sfintilor din luna mai, Minastirea Neamt, 1813
5) A. Koestler, The Thirteenth Tribe, chapter IV, 4.
GANDESTE LIBER
ANIMA TOUCH
Copyright ANIMA TOUCH 2006
