Se poate si asa

SONIA PALTY

Dacă îţi cade sub ochi un ziar de extremă dreaptă din România -, mă refer la publicaţiile antisemite, croite după tipăritura de tristă amintire "Porunca Vremii", care avea ca ţintă principală ura contra evreilor, maghiarilor, ţiganilor -, ţi se încreţeşte pielea de scîrbă. E de necrezut cum se poate publica aşa ceva în anii noştri. Oare autorii nu au aflat nimic despre Holocaustul evreilor, oare trec peste această crimă uriaşă cu nepăsare. Oare încă n-au descoperit că Dumnezeu ne-a creat pe toţii după chipul şi înfăţişarea Lui.

Spre norocul meu, prietenii din România mă pun la curent cu o serie de manifestări publice care dovedesc că România păşeşte pe un drum de bine care nu are nimic comun cu vechea atmosferă rasistă, considerată astăzi, în întreaga omenire, o ruşine a istoriei, o pată pe conştiinţa omenirii.

Ecouri asupra noului şi binecuvîntatului drum al României de astăzi ajung şi la noi, ca în toată lumea.

De pildă, la Slănic-Moldova - Bacău, în sala mare a hotelului Venus, a avut loc din 11 mai pînă în 13 mai a.c. "Conferinţa Internaţională: Rasism, antisemitism – probleme educaţionale, Holocaustul". Dintre organizatori au fost Casa Corpului Didactic "Grigore Tabăcarul" - Bacău, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Asociaţia pentru Studii Africane şi Orientale, Institutul Naţional pentru studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel". Au participat, printre numeroşi intelectuali din România peste 80 de profesori de istorie. Vorbitorii, printre care cel de al doilea secretar al Ambasadei Americane d. Jonathan Rosenzweig, dna. Cornelia Vlaicu - asistenta culturală a aceleiaşi ambasade, prefectul Bacăului dl. Gabriel Bercea, primarul oraşului Bacău Romeo Stavarache, primarul oraşului Slănic-Moldova dl. Andrei Şerban, prof. univ. dr. Sergiu Nazaria din partea Republicii Moldova, dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti şi deputat în parlamentul României, prof. Ovidiu Relu Cojocaru – inspector general şcolar, dl. Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului Naţional pentru studierea Holocaustului "Elie Wiesel" şi prof. Gabriel Stan, director al Casei Corpului Didactic din Bacău. Moderator a fost dl. prof. Gabriel Stan.

Temele desbătute au fost în general legate de situaţia antisemitismului tradiţie şi mentalităţi - conferenţiar prof. dr. Liviu Rotman. În prima zi a conferinţei s-a prezentat un film documentar despre holocaust, realizat de Michelle Kelso din S.U.A.

In cea de a doua zi au apărut în faţa auditorilor preşedintele Asociaţiei Evreilor români victime ale Holocaustului dl. dr. Otto Adler supravieţuitor al lagărului din Auschwitz şi vicepreşedintele aceleiaşi asociaţii dr. ing. Liviu Beris supravieţuitor al lagărelor din Transnistria. Vorbitorii au depus mărturii zuduitoare.

Prof. univ. dr. George Voicu a conferenţiat despre "Estetica antisemită la politicile antisemite în domeniul culturii (1900-1944)".

Dna Ana Ciucu a explicat detailat subiectul "Lecţii despre Holocaust. Aplicaţii interne".

Despre "Negarea Holocaustului" a vorbit d. prof. univ. Dr. Liviu Rotman, iar despre "Aspecte ale Holocaustului din Basarabia" a vorbit d. Sergiu Nazaria.

În încheierea acestei conferinţe internaţionale, prof. univ. Dr. George Voicu a prezentat "Antisemitismul şi negaţionalismul în mass-media".

După cum vedeţi se poate şi aşa...

 În ziua de 16 mai a.c. a avut loc la Bucureşti, la Institutul de Teologie Catolică o reuniune cu tema "Etica Papei Paul al II-lea", unul dintre puţinii conducători ai Bisericii Catolice care a întins o mîna evreilor considerîndu-i pe drept primii monoteişti, credincioşi marelui creator al omenirii, Dumnezeului nostru, al tuturor.

Dl. Dr. Ing. Beris, vicepreşedintele AERVH (Asociaţia Evreilor români victime ale Holocaustului), a prezentat interesanta temă "Esenţa tradiţiei iudeo-creştine şi holocaustul".

Deci se poate şi aşa...

 Dacă ţineţi minte, "Anima Touch" si ziarul "Viata Noastra" din 13 aprilie a.c., au publicat o scurtă poveste a unei eleve de 14 ani, Gruia Flavia, din orăşelul Cugir (regiunea Alba) care a cîştigat Premiul I la un concurs din România, pe tema: "Ce ştiţi despre Holocaust".

Profesorul de istorie Mihai Frâncu, a făcut o vizită la liceul unde învaţă tînăra premiată şi i-a dat o fotocopie a respectivei poveşti, tipărită – din păcate - numai în Israel. Tînăra autoare a fost atîta de emoţionată încît a izbucnit într-un hohot de plîns: "E pentru prima dată în viaţă cînd îmi văd numele tipărit..."

Îi doresc să-l vadă de multe ori tipărit pe articole, pe multe cărţi. E înzestrată pentru asta: are talent, sensibilitate şi putere de aprofundare.

Da, se poate şi aşa.....

Tînărul şi activul scriitor Cristian Contraş nu e numai managerul Centrului Culturii Tradiţionale Sălaş dar e şi secretarul Asociaţiei Culturale de Prietenie România Israel, a cărei preşedintă a fost – nu de mult aleasă – fosta ambasadoare a României în Israel dna dr. Mariana Valeria Stoica. Într-o foarte lungă scrisoare dl Contraş, îmi scrie despre bunii lui prieteni din Israel, familia Lungu din Haifa, familia Grossman din Aşdod, relaţiile soţiei sale Tataiana – profesoară la şcoala Mihai Eminescu din Zalău -, şcoală care anul trecut a semnat în Israel, un acord de prietenie cu şcoala "Beit Itzak" din Emek Hefer. "Relaţiile dintre cele două instituţii se desvoltă, iar în prezent se lucrează la proiecte comune. Elevii din Israel şi cei din România corespondează, schimbă idei, îşi găsesc pasiuni comune"

Din aceiaşi scrisoare aflăm că la 11 septembrie 2005 a fost inaugurat la Şimleul Silvaniei Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord. O realizare unică în România. O veche, sinagogă ruinată, a fost reconstruită şi transformată în muzeu "Sufletul acestei acţiuni este dr. Alexandru Hecht, medic din New-York, născut în comuna Nuşfalău din Sălaj" ne scrie dl. Contraş.

În acest muzeu, unic în felul său, există printre altele bibliotecă, sală de concert, sală de conferinţe...

Evrei nu prea mai sunt prin împrejurimi, dar sinagoga muzeu le păstrează amintire veşnică.

Medicul american a ţinut să inaugureze muzeul la 11 septembrie legînd existenţa lui de tragedia din 11 septembrie 2001 din NewYork, legătură cu un tragic simbol. Doctorul Hecht vine de 5-6 ori pe an să viziteze casa memorială ridicată din ruina sinagogii.

 

V-am adus cîteva scurte informaţii din multele fapte pozitive care se petrec în ţara noastră de baştină. Am încercat să nu mă sinchisesc de aşa zisele gazete "Tribuna României" şi "Tricolorul". Ele nu reprezintă tribuna României şi nici onoratul stindard al poporului român, simboluri naţionale simţite de oameni de omenie care pun adevărul istoric, uman, înainte de orice.

Minciuna înjoseşte. Recunoaşterea adevărului e o datorie de onoare.

 

NUMAI AŞA SE POATE!!!...

 

GANDESTE LIBER

ANIMA TOUCH

Copyright ANIMA TOUCH 2006